Sky full of stars

If today was your last day!

Friends

Imi aduc aminte si acum momentul in care am vorbit prima data cu ea. Am indragit-o pe loc. Avea un fel asa simpatic de a fi si de a vorbi incat nu m-am abtinut si fara sa stiu mai mult de cateva cuvinte despre ea care puteau umple o singura propozitie, nici macar o fraza, m-am trezit invitand-o in weekend la Bacau, orasul in care stateam in vreme aceea. A spus da pe loc cu o naturalete uluitoare si la o zi, 2 dupa aceea m-a intrebat daca era valabil pentru acel weekend. Si, in timp ce asteptam masina de la Iasi ma gandeam putin panicata: “Ce a fost in capul meu sa invit pe cineva pe care nu cunosc?” Dupa o incurcatura cu statia la care trebuia sa coboare (eu o asteptam undeva, ea a coborat la prima) si multe explicatii cu taximetristul la telefon care aparent nu cunoastea adresa, a coborat din masina o roscata frumusica si prietenoasa care a reusit imediat sa imi linisteasca valurile de ganduri negative. Am admirat pe loc curajul ei de a se plimba intr-o tara straina fara nici o teama si incercand sa socializeze dand sanse egale tuturor fara o farama de discriminare. Cand a inceput sa vorbeasca, romana ei m-a surprins si mai mult. Spaniola fiind, vorbea romana cu un accent de spuneai ca sta in Romania de ani buni (era in Romania de cateva zile). Am inceput sa ne cunoastem incetul cu incetul, sa povestim si pe masura ce inaintam observam ca avem tot mai multe in comun. Am povestit pana tarziu iar a 2-a zi cand ne-am trezit eram cele mai bune prietene. Apoi a facut cunostinta si cu Gabi si eram un trio asa vesel. Nu o sa uit niciodata ziua de 1 decembrie petrecuta impreuna, ziua de nastere a Natalei. Cand a suflat in lumari si a inceput sa planga am simtit ca o iubesc si mai mult. A urmat apoi o vacanta de neuitat in Spania. Am ras, am petrecut, am vorbit. Nu conta in ce coltisor din Spania mergeam si ce faceam in fiecare zi atat timp cat faceam asta impreuna. In ultima zi, in timp ce trenul se punea in miscare toti aveam lacrimi in ochi. Stiam ca va mai dura ceva pana ne vom revedea dar nu ne-am gandit niciodata ca va fi atat. 4 ani s-au scurs de atunci si cu toate ca nu ne vedem, ca avem fiecare viata noastra si ca suntem mereu pe fuga ca tinerii din ziua de azi, suntem la fel de buni prieteni. Putem vorbi o data pe saptamana, pe luna, pe an si e ca si cum ne-am vazut cu o zi inainte. Si chiar daca in ziua nuntii ei nu am putut fi prezenta fizic vreau sa stie ca in acea zi speciala gandul meu i-a urmat pasii ca o umbra care isi urmeaza stapanul. Mi-e dor de acea roscata draguta, curajoasa si simpatica care m-a fermecat pe loc dar stiu sigur ca oriunde as fi am intotdeauna cu mine si o particica din ea si viceversa.

Asi que, mi niña, Felicidades una vez mas y todo lo mejor para ti porque te lo mereces! Te quiero! Iar voi, dragii mei, pretuiti-va prietenii adevarati pentru ca sunt in stoc limitat si chiar pe cale de disparitie, credeti-ma !

Haverá Sempre uma Música

Love...

My heart was longtime aching

At the same time painting

My world in pale colours

In which there were no flowers,

Joy, happiness or smile,

But only misery and cry.

 I thought this was the end,

A heart I couldn’t mend,

A life of broken dreams and darkness,

A lot of pain and sadness.

 I thought my love was all weared off

Until I couldn’t get my mind of

Your eyes, your smile, your face,

Your touch, your kiss, your sweet embrace

 I thought I could live like this

Until I met our first kiss

And then I knew I loved more

Than anything else before.

 A while I felt I could just fly

And be right above the blue sky

You gave me power, you gave me trust

That I could forget my unfortunate past

You seemed to make my dreams come true

Shattering what I’ve been through

 With you I felt myself again one day

Without another part I should play

And you made me feel alive

I’ve ever been in my life.

By me 

                          

Do you speak French or Chinese?

Franta, “the promised land", tara lui Napoleon, a Turnului Eiffel, a “libertatii, egalitatii si fraternitatii”, a castelelor pe Loire, intr-un cuvant, a civilizatiei pentru romani. Ce ar putea merge prost mai ales dupa ce scapi de lanturile care te tintuiau la pamant in Romania? Cobori din avion relaxat, cu chef de viata, incepi sa te gandesti ca ai ajuns in rai si nici n-a durut. Nu stii incontro sa o iei dar stii ca oricum va fi minunat, ca ai ajuns la modernitate.

La inceput vezi numai lucrurile bune si interesante precum : wow, am voie sa stau pe iarba (contrat romanescului : nu calcati iarba ca poate o doare), vezi un sistem foarte bine pus la punct administrativ si economic, parca si soarele straluceste mai puternic si te gandesti : “This must be the coolest place on earth ! “. Nu termini de pronuntat bine aceste cuvinte si te izbeste din plin o rafala de vant. Si ca sa ma intelegeti mai bine, cand vorbesc de vant nu e vorba de crivat, austrul sau foehnul ci de francezi. Iti dai  treptat seama ca da cumva a aer de Romania si ca tara nu e locuita de extraterestrii ci de oameni care adesea nu inteleg nici limba lor. O sa va intrebati cum poate fi posibil. Simplu ca buna ziua, oamenii sunt mai relaxati ca in Honolulu si they litterally don’t give a damn daca e ceva ce le scapa.

Asa ca intr-o zi cu soare si dupa ce mirajul s-a mai atenuant, m-am inarmat cu rabdare pentru ce urma si am purces sa imi rezolv dosarul pentru invatamant. He he, not so fast, ziua s-a trasformat intr-o saptamana, saptamana in 2 and still counting. Mai intai a trebuit sa ma prind cum e invatamantul la ei. Am intrebat in stanga si in dreapta si am aflat by word of mouth ca ar trebui sa aplic pentru Invatamantul Catolic. Intrebare logica: ce e aia? In principiu m-am gandit eu ca suna a invatamant public, asa s-o fi numind la ei, o fi mai credinciosi ca in Romania de buna seama ce au salarii mai mari, vacante mult mai lungi, s-o fi rugand mai mult. Gresit! E invatamantul privat cu fonduri publice. Say what? Da, un fel de struto-camila ale carui radacini sunt bine infipte, in principiu, in religie. Detinand aceste informatii pretioase am hotarat sa aplic si aici ca nu strica. Primul pas: trimit mail ca sunt cutare si as vrea cutare, pe sistemul sunt cetatean european si am drepturi. Primesc mail cu o lista lunga ca o zi de post. O citesc, o recitesc si descopar ca nu am nici cont bancar aici si nici carte vitale (asigurarea sociala la ei). Aflu de la asigurare ca nu am cum sa obtin carte vitale daca nu am contract de munca dar la incheierea unui contract de munca am nevoie sa fiu  deja in posesia unui  carte vitale (talking about nonsense).

Ghidandu-ma dupa deviza tomorrow is another day, in alta zi ma inarmez cu “tupeu” si ma infiintez la birourile Invatamantului Catolic pentu a 2-a oara (cu o saptamana in urma fusese vacanta si ma plimbasem degeaba). II explic doamnei  secretare ce si cum. Ea imi raspunde frumos (ca de, francezii sunt politicosi si cand iti spun sa te duci dracului) si imi explica linistit ca de fapt am alte demersuri de facut inainte de a intemeia acel dosar, trantindu-mi altul in mana. Eu repet obsesiv intrebarea: Ma scuzati, dar ce fac totusi ca nu am carte vitale??? “O sa vedem atunci”…ahh, lasa pe maine ce poti face azi ca poate se rezolva de la sine (de aia au astia 3 saptamani de vacanta, smart thinking; I should try that…yeah, who am I kidding? I’m Romanian!).

Ajung acasa si intru pe net sa imi completez dosarul online, pe care trebuie sa-l imprim si sa-l adaug la 2000 de alte hartii. Observ dupa cateva ore de completat si cautat in arhivele mintii si cele scrise ca trebuie sa aleg regiunea si normal, de ce ar fi usor. Erau prescurtari si numere din care nu intelegeam nimic si ca sa nu ma inscriu pt Alaska (o fi posturi libere acolo dar piscina lor e cam inghetata pentru gusturile mele) sun la numarul de telefon trecut langa la care aparent puteam afla regiunea. Suna de 2 ori si nu raspunde nimeni desi e trecut de pauza de pranz. A treia oara e cu noroc si dau de o doamna care imi spune ca trebuie sa sun in alta parte pentru asta (Why don’t you just shoot me now!), imi da un alt numar de telefon in 2 secunde si inchide inainte sa mai apuc sa spun macar multumesc. De prins numarul nu mai era vorba, a trebuit sa caut pe net (Long live the mighty Google!). Astfel, am gasit numarul de telefon de la Lyon…no answer, big shock there. Nu m-am dat batuta si am trimis un mail cu intrebari la cele 2 adrese trecute pe site. Si azi astept raspunsul de la domnul in cauza dar am descoperit singura codul ca daca ar fi dupa francezi si ritmul lor as avea un debut de cariera stralucit in Franta, pe la 80 de ani.

Morala: Orice limba ati vorbi…franceza, chineza, engleza (cateodata e nevoie de toate la un loc) important e sa dai din coate ca altfel no one is going to get off his ass to help you. Trebuie sa ceri ca sa primesti, cateodata de atatea ori incat ramai fara voce dar niciodata fara avant!

To be continued…

So true!