Franta, “the promised land",
tara lui Napoleon, a Turnului Eiffel, a “libertatii, egalitatii si
fraternitatii”, a castelelor pe Loire, intr-un cuvant, a civilizatiei pentru
romani. Ce ar putea merge prost mai
ales dupa ce scapi de lanturile care te tintuiau la pamant in Romania? Cobori
din avion relaxat, cu chef de viata, incepi sa te gandesti ca ai ajuns in rai
si nici n-a durut. Nu stii incontro sa o iei dar stii ca oricum va fi minunat,
ca ai ajuns la modernitate.
La inceput vezi numai lucrurile bune si interesante precum : wow, am
voie sa stau pe iarba (contrat romanescului : nu calcati iarba ca poate o
doare), vezi un sistem foarte bine pus la punct administrativ si economic,
parca si soarele straluceste mai puternic si te gandesti : “This must be
the coolest place on earth ! “. Nu termini de pronuntat bine aceste cuvinte si te izbeste din plin o rafala de vant. Si ca sa
ma intelegeti mai bine, cand vorbesc de vant nu e vorba de crivat, austrul sau
foehnul ci de francezi. Iti dai treptat seama ca da
cumva a aer de Romania si ca tara nu e locuita de extraterestrii ci de oameni
care adesea nu inteleg nici limba lor. O sa va intrebati cum poate fi posibil.
Simplu ca buna ziua, oamenii sunt mai relaxati ca in Honolulu si they
litterally don’t give a damn daca e ceva ce le scapa.
Asa ca intr-o zi cu soare si dupa ce mirajul s-a mai atenuant, m-am inarmat
cu rabdare pentru ce urma si am purces sa imi rezolv dosarul pentru invatamant.
He he, not so fast, ziua s-a trasformat intr-o saptamana, saptamana in 2
and still counting. Mai intai a
trebuit sa ma prind cum e invatamantul la ei. Am intrebat in stanga si
in dreapta si am aflat by word of mouth ca ar trebui sa aplic pentru
Invatamantul Catolic. Intrebare logica: ce e aia? In principiu m-am gandit eu ca suna a invatamant public,
asa s-o fi numind la ei, o fi mai credinciosi ca in Romania de buna seama ce au
salarii mai mari, vacante mult mai lungi, s-o fi rugand mai mult. Gresit!
E invatamantul privat cu fonduri publice. Say what? Da, un fel de struto-camila
ale carui radacini sunt bine infipte, in principiu, in religie. Detinand aceste
informatii pretioase am hotarat sa aplic si aici ca nu strica. Primul pas:
trimit mail ca sunt cutare si as vrea cutare, pe sistemul sunt cetatean
european si am drepturi. Primesc
mail cu o lista lunga ca o zi de post. O citesc, o recitesc si descopar ca nu
am nici cont bancar aici si nici carte vitale (asigurarea sociala la ei). Aflu
de la asigurare ca nu am cum sa obtin carte vitale daca nu am contract de munca
dar la incheierea unui contract de munca am nevoie sa fiu deja in posesia unui carte vitale (talking about nonsense).
Ghidandu-ma dupa deviza tomorrow is another
day, in alta zi ma inarmez cu “tupeu” si ma infiintez la birourile
Invatamantului Catolic pentu a 2-a oara (cu o saptamana in urma fusese vacanta
si ma plimbasem degeaba). II explic doamnei secretare ce si cum. Ea imi raspunde frumos
(ca de, francezii sunt politicosi si cand iti spun sa te duci dracului) si imi
explica linistit ca de fapt am alte demersuri de facut inainte de a intemeia
acel dosar, trantindu-mi altul in mana. Eu repet obsesiv intrebarea: Ma
scuzati, dar ce fac totusi ca nu am carte vitale??? “O sa vedem
atunci”…ahh, lasa pe maine ce poti face azi ca poate se rezolva de la sine (de
aia au astia 3 saptamani de vacanta, smart thinking; I should try that…yeah,
who am I kidding? I’m Romanian!).
Ajung acasa si intru pe net sa
imi completez dosarul online, pe care trebuie sa-l imprim si sa-l adaug la 2000
de alte hartii. Observ dupa cateva ore de completat si cautat in arhivele
mintii si cele scrise ca trebuie sa aleg regiunea si normal, de ce ar fi usor. Erau prescurtari si numere din
care nu intelegeam nimic si ca sa nu ma inscriu pt Alaska (o fi posturi libere
acolo dar piscina lor e cam inghetata pentru gusturile mele) sun la numarul de
telefon trecut langa la care aparent puteam afla regiunea. Suna de 2 ori si nu
raspunde nimeni desi e trecut de pauza de pranz. A treia oara e cu noroc si dau
de o doamna care imi spune ca trebuie sa sun in alta parte pentru asta (Why
don’t you just shoot me now!), imi da un alt numar de telefon in 2 secunde si
inchide inainte sa mai apuc sa spun macar multumesc. De prins numarul nu mai
era vorba, a trebuit sa caut pe net (Long live the mighty Google!). Astfel,
am gasit numarul de telefon de la Lyon…no answer, big shock there. Nu m-am dat
batuta si am trimis un mail cu intrebari la cele 2 adrese trecute pe site. Si
azi astept raspunsul de la domnul in cauza dar am descoperit singura codul ca
daca ar fi dupa francezi si ritmul lor as avea un debut de cariera stralucit in
Franta, pe la 80 de ani.
Morala: Orice limba ati vorbi…franceza,
chineza, engleza (cateodata e nevoie de toate la un loc) important e sa dai din
coate ca altfel no one is going to get off his ass to help you. Trebuie sa ceri
ca sa primesti, cateodata de atatea ori incat ramai fara voce dar niciodata
fara avant!
To be continued…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu