duminică, 13 martie 2016

Letting go...


An de an de ziua mea astept cu infrigurare urarile de la multi ani sperand ca va fi si a lui acolo, mica, insignifianta pentru oricine in afara de mine...dar nu vine si e ca si cum as astepta ploaia in mijlocul Saharei; stiu ca nu sunt sanse dar ma agat de o speranta, oricat de mica ar fi ea. Stiu foarte bine care e realitatea dar nu ma pot opri din a spera. Nu, nu e o iubire neimpartasita, nu mai e. E o prietenie pierduta. Uneori ma invinuiesc, alteori il invinuiesc si adesea aceeasi intrebare imi revine pe buze: de ce? De ce nu pot uita? De ce pastrez in inima mea un trandafir care s-a ofilit demult? De ce ne place cateodata sa ne tinem cu dintii de oameni care nu mai pot si nu mai vor sa faca parte din viitorul nostru? Nu e de ajuns ce am trait? A fost frumos dar a trecut si timpul trebuie sa fi sters demult urmele. Cu toate astea ma doare, ma va durea toata viata. Nu mai trag speranta ca va fi altfel vreodata. Si ca tot veni vorba de speranta, la anul nu voi mai spera. E de ajuns! 
Draga prietene (caci intotdeauna te voi considera un prieten), ai fost langa mine intr-o perioada agitata din viata mea si m-ai ridicat cand am cazut, m-ai imbarbatat, m-ai sustinut, m-ai iubit cu calitatile si mai ales cu defectele mele care nu sunt putine si iti multumesc din tot sufletul. Imi voi aminti mereu momentele frumoase petrecute impreuna  pline de rasete si de voie buna si voi uita toate cuvintele aspre pe care ni le-am spus odata. Now, I'm letting you go! Have a great, great life!
Si voi, dragii mei, pretuiti ce aveti, cand aveti si priviti mereu spre viitor oricat de greu ar parea cateodata caci acolo e viata voastra, orice ar fi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu