Is it April fool’s already? Da, asta a fost intrebarea mea dupa ziua de azi. Am trait cu impresia ca mi se fac glume si chiar daca la sfarsitul zilei am ajuns sa rad de una singura a fost cat se poate de real si pe alocuri enervant.
Ziua a inceput cat de normal se putea, cu mine in fata calculatorului lucrand iar apoi lucrurile au inceput sa se precipite. Pentru a ma relaxa am iesit la o alergare. Nu m-am bucurat mult de asta ca a si inceput ploaia torentiala si am ajuns acasa uda bine. De indata ce am pus piciorul in casa, soarele si-a facut aparitia pe cer. Nu termin bine bombanelile mele ca suna telefonul. Era o cunostinta care ma intreaba daca mai e valabila invitatia la cafea. Fara chef de orice si in minte cu ideea ca ar trebui sa ma apuc de pregatit masa am spus da, ca tot romanul, invatat sa nu refuze chiar si un musafir inoportun. Inchid telefonul si in timp ce ma pregatesc sufleteste ca practic nu mai avem ce, suna soneria. La usa era o vecina care tinea sa ma atentioneze ca m-a vazut alergand in ploaie din autobuz (thanks for reminding me) si care de fapt nu stia cum sa-mi spuna ca nu are internet asa ca poate o ajut (de parca as lucra la cablu). Cobor la ea fara vreo tragere de inima. Nu aveam ce-i face decat sa-i deconectez si reconectez router-ul dar nu pot face nici asta deoarece nu vrea sa opreasca netul care oricum nu mergea. Ceva minute mai tarziu, las vecina vorbind la telefon cu un angajat al companiei de internet si urc la mine. Mai invart in cateva oale, vine Gabi si cand suntem pe punctul de a ne aseza la masa, apare cunostinta cu pricina. Nici nu intra musafirii bine pe usa ca soneria iar se face auzita…guess who? Tot vecina de care parca imi era dor. Nu inviase netul in asa scurt timp si avea nevoie de reanimare de la expertul blocului, Gabi. II spun ca nu e acasa astfel incat sa scap de alte complicatii si cand ii raspundeam ca n-am nici cea mai vaga idee la ce ora ajunge Gabi de la serviciu, in spatele meu apare maestrul asa ca, printre altele a trebuit sa introduc si un moment de Oscar: Dar esti aici? Cand ai ajuns? Unde erai? Thank God, I’m a good actress…still. Revenind la musafiri, 2 la numar am petrecut o ora minunata in care noi am intrebat si musafirii au raspuns. Daca taceam, toti 4 am fi admirat tufisul din fara blocului si am fi ajuns la concluzia ca e taiat perfect simetric chiar daca nu arata colorat fara flori in el si ca groapa sapata langa garajele de vis-a-vis e interesanta arhitectural vorbind. Dupa aceasta ora am fost desigur invitati sa reintoarcem vizita. In mintea mea: I’m out of questions, really…thanks but no thanks. Am coborat la vecina sa dreg busuiocul si cred ca am reusit iar viteazul nostru (Gabi), a readus netul inapoi in viata ei. Mancare? Who needs that when you have such an interesting life? Bottom line, no day is perfect, you just have to make it work so that at the end of it you can have a laugh and not regret it. But just in case, don’t answer the door or the phone!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu