Imi aduc aminte si acum momentul in care am vorbit prima data cu ea. Am indragit-o pe loc. Avea un fel asa simpatic de a fi si de a vorbi incat nu m-am abtinut si fara sa stiu mai mult de cateva cuvinte despre ea care puteau umple o singura propozitie, nici macar o fraza, m-am trezit invitand-o in weekend la Bacau, orasul in care stateam in vreme aceea. A spus da pe loc cu o naturalete uluitoare si la o zi, 2 dupa aceea m-a intrebat daca era valabil pentru acel weekend. Si, in timp ce asteptam masina de la Iasi ma gandeam putin panicata: “Ce a fost in capul meu sa invit pe cineva pe care nu cunosc?” Dupa o incurcatura cu statia la care trebuia sa coboare (eu o asteptam undeva, ea a coborat la prima) si multe explicatii cu taximetristul la telefon care aparent nu cunoastea adresa, a coborat din masina o roscata frumusica si prietenoasa care a reusit imediat sa imi linisteasca valurile de ganduri negative. Am admirat pe loc curajul ei de a se plimba intr-o tara straina fara nici o teama si incercand sa socializeze dand sanse egale tuturor fara o farama de discriminare. Cand a inceput sa vorbeasca, romana ei m-a surprins si mai mult. Spaniola fiind, vorbea romana cu un accent de spuneai ca sta in Romania de ani buni (era in Romania de cateva zile). Am inceput sa ne cunoastem incetul cu incetul, sa povestim si pe masura ce inaintam observam ca avem tot mai multe in comun. Am povestit pana tarziu iar a 2-a zi cand ne-am trezit eram cele mai bune prietene. Apoi a facut cunostinta si cu Gabi si eram un trio asa vesel. Nu o sa uit niciodata ziua de 1 decembrie petrecuta impreuna, ziua de nastere a Natalei. Cand a suflat in lumari si a inceput sa planga am simtit ca o iubesc si mai mult. A urmat apoi o vacanta de neuitat in Spania. Am ras, am petrecut, am vorbit. Nu conta in ce coltisor din Spania mergeam si ce faceam in fiecare zi atat timp cat faceam asta impreuna. In ultima zi, in timp ce trenul se punea in miscare toti aveam lacrimi in ochi. Stiam ca va mai dura ceva pana ne vom revedea dar nu ne-am gandit niciodata ca va fi atat. 4 ani s-au scurs de atunci si cu toate ca nu ne vedem, ca avem fiecare viata noastra si ca suntem mereu pe fuga ca tinerii din ziua de azi, suntem la fel de buni prieteni. Putem vorbi o data pe saptamana, pe luna, pe an si e ca si cum ne-am vazut cu o zi inainte. Si chiar daca in ziua nuntii ei nu am putut fi prezenta fizic vreau sa stie ca in acea zi speciala gandul meu i-a urmat pasii ca o umbra care isi urmeaza stapanul. Mi-e dor de acea roscata draguta, curajoasa si simpatica care m-a fermecat pe loc dar stiu sigur ca oriunde as fi am intotdeauna cu mine si o particica din ea si viceversa.
Asi que, mi niña, Felicidades una vez mas y todo lo mejor para ti porque te lo mereces! Te quiero! Iar voi, dragii mei, pretuiti-va prietenii adevarati pentru ca sunt in stoc limitat si chiar pe cale de disparitie, credeti-ma !
