I loved you so much
And yearned for your touch
Adoring every part of you
Sometimes your lacks too.
I thought you felt the same,
But it was just a game
To prove yourself you were great,
Making me have faith
In the person you apparently were.
And somehow you could ignore
My suffering and pain,
My yell for help in vain
As I was paying
For what you were not saying.
Today, as I walk through the lane
Of memories I still feel pain
And I would give a thousand years
To forget my own fears...
Verde que te quiero verde.
Verde viento. Verdes ramas.
El barco sobre la mar
y el caballo en la montaña.
Con la sombra en la cintura
ella sueña en su baranda,
verde carne, pelo verde,
con ojos de fría plata.
Verde que te quiero verde...
„Queda prohibido llorar sin aprender, levantarte un día sin saber qué hacer; tener miedo a tus recuerdos. Queda prohibido no sonreír a los problemas, no luchar por lo que quieres, abandonarlo todo por miedo, no convertir en realidad tus sueños. Queda prohibido no demostrar tu amor, hacer que alguien pague tus dudas y mal humor. Queda prohibido dejar a tus amigos, no intentar comprender lo que vivieron juntos, llamarles sólo cuando los necesitas. Queda prohibido no ser tú ante la gente, fingir ante las personas que no te importan, hacerte el gracioso con tal de que te recuerden, olvidar a toda la gente que te quiere. Queda prohibido no hacer las cosas por ti mismo, no creer en Dios y hacer tu destino, tener miedo a la vida y a sus compromisos, no vivir cada día como si fuera un último suspiro. Queda prohibido echar a alguien de menos sin alegrarte, olvidar sus ojos, su risa, todo porque sus caminos han dejado de abrazarse, olvidar su pasado y pagarlo con su presente. Queda prohibido no intentar comprender a las personas, pensar que sus vidas valen menos que la tuya, no saber que cada uno tiene su camino y su dicha. Queda prohibido no crear tu historia, dejar de dar las gracias a Dios por tu vida, no tener un momento para la gente que te necesita, no comprender que lo que la vida te da, también te lo quita. Queda prohibido no buscar tu felicidad, no vivir tu vida con una actitud positiva, no pensar en que podemos ser mejores, no sentir que sin ti, este mundo no sería igual.”
La noche entera con un hacha me ha golpeado el dolor, pero el sueño pasó lavando como un agua oscura piedras ensangrentadas. Hoy de nuevo estoy vivo. De nuevo te levanto, vida, sobre mis hombros.
Oh vida, copa clara, de pronto te llenas de agua sucia, de vino muerto, de agonía, de pérdidas, de sobrecogedoras telarañas, y muchos creen que ese color de infierno guardarás para siempre.
No es cierto.
Pasa una noche lenta, pasa un solo minuto y todo cambia. Se llena de transparencia la copa de la vida. El trabajo espacioso nos espera. De un solo golpe nacen las palomas. Se establece la luz sobre la tierra.
Vida, los pobres poetas te creyeron amarga, no salieron contigo de la cama con el viento del mundo.
Recibieron los golpes sin buscarte, se barrenaron un agujero negro y fueron sumergiéndose en el luto de un pozo solitario.
No es verdad, vida, eres bella como la que yo amo y entre los senos tienes olor a menta.
Vida, eres una máquina plena, felicidad, sonido de tormenta, ternura de aceite delicado.
Vida, eres como una viña: atesoras la luz y la repartes transformada en racimo.
el que de ti reniega que espere un minuto, una noche, un año corto o largo, que salga de su soledad mentirosa, que indague y luche, junte sus manos a otras manos, que no adopte ni halague a la desdicha, que la rechace dándole forma de muro, como a la piedra los picapedreros, que corte la desdicha y se haga con ella pantalones. La vida nos espera a todos los que amamos el salvaje olor a mar y menta que tiene entre los senos.
You shine in my heart And dwell in my mind Like a flame that bursts from the inside And peace I can never find When you're far away from my sight
From a great distance You bring me such joy My life has no substance As without you I can't enjoy The simple pleasures of this world Everything being so odd and cold...
By me, unfinished, I ran out of inspiration ( de pe vremea cand inca mai scriam poezii)
Huele a soledad el campo tan breve, tan sin sentido, bajo un firmamento abierto de par en par. ¡Apetito de tierra sola, de tierra desterrada, de caminos que nunca llegan a Roma!
La carretera es un río enjuto que no se acaba y que no tiene principio.
Pero la esperanza enseña a creer lo que no vimos; el aire, la luz, la música, la palabra...
Desistimos de andar mirando las cosas, descubriendo los registros concretos.
El alto cielo nos orienta con sus guiños fulgurantes.
Levantamos la mirada y transcribimos su fausta telegrafía:
Că ziua n-au prea multe de aflat; Dar când adorm, în vis pornesc spre tine Şi-n beznă, vii, viu bezna o străbat. Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare, Fă umbra ta aievea să-mi apară; Când ochii orbi o văd strălucitoare, În clar de zi va străluci mai clară. Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vrea Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţă Aşa cum toată noaptea umbra ta În somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă. Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă Şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.
Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita. Restul ... depinde de ceilalti. Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pase. Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai. Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva. Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca Ci cu ceea ce poti tu sa faci Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva Am invatat ca oricum ai taia Orice lucru are doua fete Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi Am invatat ca poti continua inca mult timp Dupa ce ai spus ca nu mai poti Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie Indiferent de consecinte Am invatat ca sunt oameni care te iubesc Dar nu stiu s-o arate Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat Dar nu am dreptul sa fiu si rau Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul. Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten Oricum te va rani din cand in cand Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta. Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi iertat de altii Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti Am invatat ca indiferent cat de mult suferi, Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta. Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc. Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc Si nu faptele sale Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru Si pot vedea ceva total diferit Am invatat ca indiferent de consecinte Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore De catre oameni care nici nu te cunosc. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta. Am invatat ca scrisul Ca si vorbitul Poate linisti durerile sufletesti Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult Iti sunt luati prea repede. Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile. Am invatat sa iubesc Ca sa pot sa fiu iubit
Tengo miedo. La tarde es gris y la tristeza del cielo se abre como una boca de muerto. Tiene mi corazón un llanto de princesa olvidada en el fondo de un palacio desierto.
Tengo miedo -Y me siento tan cansado y pequeño que reflojo la tarde sin meditar en ella. (En mi cabeza enferma no ha de caber un sueño así como en el cielo no ha cabido una estrella.)
Sin embargo en mis ojos una pregunta existe y hay un grito en mi boca que mi boca no grita. ¡No hay oído en la tierra que oiga mi queja triste abandonada en medio de la tierra infinita!
Se muere el universo de una calma agonía sin la fiesta del Sol o el crepúsculo verde. Agoniza Saturno como una pena mía, la Tierra es una fruta negra que el cielo muerde.
Y por la vastedad del vacío van ciegas las nubes de la tarde, como barcas perdidas que escondieran estrellas rotas en sus bodegas.
Dichoso el árbol, que es apenas sensitivo, y más la piedra dura porque esa ya no siente, pues no hay dolor más grande que el dolor de ser vivo, ni mayor pesadumbre que la vida consciente.
Ser y no saber nada, y ser sin rumbo cierto, y el temor de haber sido y un futuro terror... Y el espanto seguro de estar mañana muerto, y sufrir por la vida y por la sombra y por
lo que no conocemos y apenas sospechamos, y la carne que tienta con sus frescos racimos, y la tumba que aguarda con sus fúnebres ramos,
Though you'll never stay I can't send you away From my heart and from my mind As to leave you behind You captured my soul so well That sometimes I go in despair And every second that goes by I try to say goodbye But any dream of you Makes me come back to you And I could never erase The sweetness of your embrace The light in your eyes Makes me realise You are the same So why do we play this game?
Two roads diverged in a yellow wood, And sorry I could not travel both And be one traveler, long I stood And looked down one as far as I could To where it bent in the undergrowth;
Then took the other, as just as fair And having perhaps the better claim, Because it was grassy and wanted wear; Though as for that, the passing there Had worn them really about the same,
And both that morning equally lay In leaves no step had trodden black Oh, I kept the first for another day! Yet knowing how way leads on to way, I doubted if I should ever come back.
I shall be telling this with a sigh Somewhere ages and ages hence: Two roads diverged in a wood, and I I took the one less traveled by, And that has made all the difference.
J'ai rêvé tellement fort de toi, J'ai tellement marché, tellement parlé, Tellement aimé ton ombre, Qu'il ne me reste plus rien de toi, Il me reste d'être l'ombre parmi les ombres D'être cent fois plus ombre que l'ombre D'être l'ombre qui viendra et reviendra dans ta vie ensoleillée.
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi şi nouă toate; Ce e rău şi ce e bine Tu te-ntreabă şi socoate; Nu spera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ţine toate minte Şi ar sta să le asculte?... Tu aşează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Când cu zgomote deşarte Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă Recea cumpăn-a gândirii Înspre clipa ce se schimbă Pentru masca fericirii, Ce din moartea ei se naşte Şi o clipă ţine poate; Pentru cine o cunoaşte Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui: Joace unul şi pe patru, Totuşi tu ghici-vei chipu-i, Şi de plânge, de se ceartă, Tu în colţ petreci în tine Şi-nţelegi din a lor artă Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul Sunt a filei două feţe, Vede-n capăt începutul Cine ştie să le-nveţe; Tot ce-a fost ori o să fie În prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zădărnicie Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace Se supun câte există, Şi de mii de ani încoace Lumea-i veselă şi tristă; Alte măşti, aceeaşi piesă, Alte guri, aceeaşi gamă, Amăgit atât de-adese Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii La izbândă făcând punte, Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte; Teamă n-ai, căta-vor iarăşi Între dânşii să se plece, Nu te prinde lor tovarăş: Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actorii-n scenă, Te momeşte în vârteje; Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi, De hulesc, să taci din gură; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Dacă ştii a lor măsură; Zică toţi ce vor să zică, Treacă-n lume cine-o trece; Ca să nu-ndrăgeşti nimică, Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece, De te-ndeamnă, de te cheamă; Ce e val, ca valul trece, Nu spera şi nu ai teamă; Te întreabă şi socoate Ce e rău şi ce e bine; Toate-s vechi şi nouă toate: Vreme trece, vreme vine.
What though the radiance which was once so bright Be now for ever taken from my sight, Though nothing can bring back the hour Of splendour in the grass, of glory in the flower We will grieve not, rather find Strength in what remains behind; In the primal sympathy Which having been must ever be; In the soothing thoughts that spring Out of human suffering; In the faith that looks through death, In years that bring the philosophic mind. William Wordsworth
