Birocratia omoara Romania!

19 septembrie 2012...o zi ca toate celelalte...sau asa credeam eu inainte de a incepe goana dupa hartii si hartiute(nu, nu ma duceam la maculatura). Ma trezesc de dimineata, imi rezolv treburile prin casa si apoi pornesc la drum incarcata cu rabdare din belsug pentru ca stiam ce urma sau cel putin asa aveam impresia. Era una din zilele acelea din an in care trebuia sa ma plimb cu hartii si taxe si asa mai departe. Prima oprire: CNAS. Inainte de a ajunge traiam cu impresia (da, eu sunt mereu cu impresiile la mine) ca trebuie sa le flutur o foaie din 2011 ca na, noi suntem mereu in reluare si sa plec la alte treburi, places to go, people to see. Ajunsa acolo, stau desigur la o coada de cel putin 15 minute ca de, nu mai suntem pe vremea lui Ceausescu sa stam in sir indian la paine ci la cotizat. In timpul acestor minute care mi s-au parut interminabile ma gandeam daca sa astept linistita sa ma treaca toate apele in incaperea aceea unde aerul conditionat lipsea cu desavarsire sau sa o iau la fuga si sa nu ma mai intorc vreodata...din pacate nu prea era alegerea mea, tot acolo as fi revenit. Astfel, ajunsa in fata ghiseului cu pricina, mi se mai da o foaie de completat ca na, cele 900 completate la ei pana acum n-au fost de ajuns (saracii copaci!) si apoi, dupa alte vreo zece minute de asteptare mi se specifica ca mai am inca de platit pe 2011 o suma de bani pe care nu o voi plati la ei ci la finante dupa ce vor trimite cei de la CNAS toate datele(logica lor lasa mult de dorit dar na, sunt institutii ale statului, isi permit). Incercand sa aflu niste informatii suplimentare despre ce si cum si mai ales de ce mi se mai precizeaza ca am o suma considerabila de platit ca penalizare pentru ca cei de la Finante lucreaza cu drag si spor si nu mi-au trimis pliculetul  cu pricina la timp. Toate bune si frumoase, ies de la CNAS foarte bine dispusa si ma indrept catre Fortele de Munca unde am de depus acelasi formular din 2011. La fel, traiesc cu speranta ca las hartia si plec. Gresit! Functionara de birou imi spune, din fericire pe un ton foarte amabil, ca altfel cred ca as fi explodat de tot si m-as fi transformat in godzilla si faceau astia godzilla 2(poate de mare succes), ca mai trebuie sa le aduc si formularul 200 din 2011. Formularul 200? De parca as fi stiut ce inseamna. Doamna, la fel de amabila mi-a explicat ca e declaratia de la Finante pe 2011. Bun, acum, trecuta deja de toate apele si pe cale pentru a 2-a oara sa las totul balta si sa fug unde vad cu ochii, respir adanc si o sun pe mama sa caute in arhiva. Mai trec alte 10-15 minute. Mama ma suna inapoi si-mi spune ca probabil ar fi bine sa plec de acolo. Nu gaseste hartia ceruta si trebuie sa se duca sa ia o copie de la Finante iar apoi sa mi-o trimita prin fax. De ce sa termin cu hartiutele chiar azi? Si maine e o zi doar...cum spunea si Scarlett in "Pe aripile vantului". Totusi, am vaga impresie ca si Rhett Butler s-ar intoarce mai repede la Scarlett decat as reusi eu sa-mi inchei socotelile cu statul pe anul care tocmai a trecut...To be continued

Traim in Romania si nesimtirea e crasa!

19 decembrie...inca putin si vine Craciunul, o sarbatoare plina de pace si lumina sufleteasca...toata lumea e mai buna, mai draguta cu cei din jur, daruieste mai mult...Sigur, asta e tiparul dupa care se presupune ca ne ghidam in zilele care preceda fiecare mare sarbatoare religioasa si mai ales Craciunul. In practica, totusi, lucrurile stau altfel, cum ar fi trebuit sa ne obisnuim ca se face treaba in Romania.
Astfel, in aceasta dimineata, sau ma rog, undeva la pranz ca sa fiu mai exacta, unii vecini binevoitori de-ai mei au impins masina fratelui pana in strada ca sa-si poata scutura covoarele, masina parcata chiar in fata acestuia, fiind singurul loc de parcare disponibil ieri la pranz. Intrebati de ce au facut asta raspunsul a fost simplu: "Nu se parcheaza aici!" Replica mea a fost si mai simpla: "Dar unde, in aer?". In timpul acestei discutii "binevoitoare" ca intre vecini, asa ca la o cafea, un personaj care participase la actiunea de impingere imi spune glumet, avand ceva pahare de vin la bord, ca de, omul e harnic si sarbatoreste Craciunul din timp: "Dar daca pornea singura atunci cand am impins-o?" si eu gandindu-ma: "Dar daca aveai si tu putin mai mult creier sau ma rog, te-ai folosi de farama pe care o ai ?". Conflictul, pardon, discutia amicala a durat putin si bine si fiecare a ramas cu parerea sa ca doar de aia e democratie in Romania ca tot omul sa inteleaga ce vrea.
P.S. Draga vecine simpatic, data viitoare cand intarzii la Clubul Pensionarilor Grabiti, anunta-ma, si iti bat eu covoare dupa ce trage frate-miu masina...

"Iubiti" si cainii vagabonzi

Romania..tara tuturor cainilor vagabonzi...sau cel putin asa mi se pare mie, ca tara noastra e un fel de disneyland al cainiloir deoarece sunt din ce in ce mai multi si din ce in ce mai agresivi. Astfel, azi ies ca de obicei la alergarea mea matinala care ma binedispune si ma energizeaza pentru toata ziua. Vremea fiind numai buna: soare, frumos, o adiere usoara de vant, mi-am doborat recordul personal si am facut 4 ture de teren de fotbal, oprindu-ma pentru a ma odihni pret de cateva minute inainte de a mai face vreo cateva. Si cand ma plimbam fericita de-a lungul terenului savurandu-mi "victoria", imi sar in cale 5 caini cu o privire amenintatoare care incep sa latre si sa se aproapie de mine cu intentia de a ma insfaca bine. In cateva secunde am trecut de la frica la disperare si asa mai departe pana am reusit sa o sterg cat mai repede de acolo neatinsa, nu stiu cum. Dupa ce mi-am revenit din sperietura, cateva minute mai tarziu, m-au apucat nervii gandindu-ma ca cei care ar fi responsabili de a pastra strazile curate si sigure nu fac nimic, ei fiind mult prea preocupati sa-si plimbe fundul in masini luxoase. Nu e cazul sa mai amintesc de simfoniile date de acesti caini "draguti" noaptea, cu ele ne-am obisnui toti, nu-i asa? Tin sa mentionez ca sunt o iubitoare de caini si nu invers dar totul are o limita care la noi, a fost depasita demult, asta e cert. Acum ideea mea de a prinde aripi mi se pare din ce in ce mai buna si cam singura cale de a supravietui in tara in care traim, fara drumuri, cu multi caini si mizerie. Oare ce bucurii ne mai raman daca suntem incoltiti de caini, avem drumuri fara a avea cu adevarat drumuri, avem mizerie si saracie?

The country with no roads whatsoever

Daca s-ar inventa aripile pentru oameni, cel mai de folos ar fi in Romania si astfel nu am mai avea nevoie de autostrazile pe care nu le avem, de asa-zisele drumuri pline de gropi si denivelari pe care fiecare plimbare e o "distractie" garantata, nu am mai intarzia si mai presus de toate, nu ne-am mai face nervii zilnici pe care am putea foarte bine sa ii "investim" in alte lucruri cu adevarat importante. Desi sunt de parere ca visul acesta e mai realizabil decat cel in care am avea sosele si trotuare cum trebuie si toata familia de cuvinte, din pacate trebuie sa ne multumim cu drumurile de care dispunem. Astfel, de o saptamana, in zona in care stau, s-au apucat unii plini de avant si talent sa inlocuiasca niste conducte spargand jumatate de strada, drum care de altfel era deja ingust si blocand, desigur, trotuarul cu maldare de pamant. Despre circulatia din zona nici nu mai spun, se intelege faptul ca a ajuns un infern de parca nu ar fi fost si asa nebunie curata. Ca pieton, in fiecare zi trebuie sa fiu foarte atenta cand pornesc la drum pentru a putea traversa zona fara a ma adanci prea mult in noroi, fara a accidenta alti pietoni si mai ales fara a cadea in vreo groapa sau vreun canal deschis in cazul in care imi pierd concentarea la mersul pe jos. Vestea buna e ca o sa am lumina acolo jos pentru ca in sfarsit soarele ne-a onorat cu prezenta lui in ultimele zile si putem sta linistiti ca macar el isi face treaba ca de obicei.

Nervi de Romania

Episodul n din "Tanar si nelinistit-ul" romanesc, asta fiind in varianta noastra "Obosit si vesnic nervos" a inceput acum 3 zile, cand, trezindu-ma ca de obicei dimineata, am dat buzna in bucatarie ca sa-mi fac cafeaua pentru a incepe ziua cu avant. Dar cand deschid ochii mai bine, nu de alta dar ca sa nu incendiez bucataria, am observat ca la robinet curgea "Coca-Cola" nu apa. Si cum nu sunt o impatimita a sucurilor acidulate, m-am lasat de cafea si mi-am vazut de treaba cu speranta ca "darnicia" celor de la ISPA Bacau nu va dura mult. Ieri am abordat altfel problema facandu-mi cafeaua si ajungand chiar sa ma spal cu apa plata. Si uite asa am ajuns si la ziua de azi, cand, surprize, surprize, inca mai astept ca apa sa fie apa si sucul suc si mai bombanesc din cand in cand fara vreun folos (m-am cam lasat si de sportul asta ca e inutil dar ma mai ia cateodata instinctiv). Oare cum as putea eu sa critic oamenii care muncesc din greu ca sa avem noi apa colorata la robinet in fiecare zi? Ce bine ca mai exista oameni care vegheaza la sanatatea noastra si poate cu ocazia asta invat si eu ca sucurile sunt foarte bune mai ales cand te si speli cu ele. Vorba aia, why the hell not?

Nervi si iar nervi

Undeva pe taramul prostilor exista acea categorie de oameni despre care am mai vorbit, care se cred buricul pamantului, au impresia ca tot ce zboara se mananca si au "abilitatea" de a se fofila cand vine vorba de a face treaba, ei fiind mai degraba predispusi la a da ordine sau a-si da pur si simplu cu parerea. Dar ceea ce ma deranjeza pe mine acum nu este felul lor de fi sau neaparat faptul ca nu fac nimic. Ceea ce intr-adevar ma irita este faptul ca, "plutind atat prin univers" si fiind asa de atotstiutori, au ingenioasa idee de a se baga si in treaba altora care chiar muncesc si a-si exprima parerea atunci cand habar nu au despre ce e vorba in propozitie si o fac cu un aer asa nonsalant incat ai crede ca fac meseria asta din nastere. Evident, nu am ce sa le fac dar as mai avea un sfat pentru persoanele in cauza: lasati-va de a va da cu parerea si incepeti sa faceti si voi ceva practic pentru ca lume e plina de persoane ca voi!

Here we go again!

Pe sistemul "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul" am pierdut azi minute pretioase din viata mea din cauza prostiei altora. Ajung la caseria autogarii din Bacau pentru a-mi lua un bilet. Masina deja ajunsese si pleca in 15 minute desigur iar minunatele functionare, 3 la numar se poticneau la un amarat de bilet pentru Onesti, nu pe luna. Calculatorul era mult prea complicat pentru persoanele in cauza incat ar mai fi avut nevoie de cel putin o persoana care sa le ajute sa se lumineze. Dupa vreo 12 minute (cred ca am numarat si secundele) si lungi batalii cu tehnologia mi-am capatat biletul mult dorit. Sfat pentru doamnele angajate: mai usor cu pauza si mai mult cu treaba ca poate asa invatati ca nici tastatura, nici mouse-ul nu sunt obiecte de decor! As for you my friends, pentru binele vostru tineti-va cat mai la distanta de functionarii "eficienti" ai statului!

Romania, tara tuturor posibilitatilor!

Azi (mai exact acum 15 minute), cand mergeam mai cu avant sa fac un dus pentru a ma racori, cum afara e insuportabil de cald, aflu cu stupoare ca nici macar apa rece nu mai curge la robinet. Asa ca, in mai putin de 1 minut nervii mei au ajuns la cote maxime. Ar trebui sa fiu deja obisnuita cu asa ceva, avand in vedere ca in orasul meu natal, in fiecare saptamana baietii muncesc intens in timp ce noi, locuitorii orasului, stam pe uscat vreo 3 zile. Cu toate acestea, nu pot sa stau linistita privind cu interes cat de avansata e tehnologia la noi asa ca am un mesaj pentru "specialistii" in acest domeniu: nu mai munciti cu atata spor si pricepere ca o sa obositi si apoi cine ne mai rezolva noua avariile din fiecare saptamana?