marți, 27 mai 2014

Do you speak French or Chinese?

Franta, “the promised land", tara lui Napoleon, a Turnului Eiffel, a “libertatii, egalitatii si fraternitatii”, a castelelor pe Loire, intr-un cuvant, a civilizatiei pentru romani. Ce ar putea merge prost mai ales dupa ce scapi de lanturile care te tintuiau la pamant in Romania? Cobori din avion relaxat, cu chef de viata, incepi sa te gandesti ca ai ajuns in rai si nici n-a durut. Nu stii incontro sa o iei dar stii ca oricum va fi minunat, ca ai ajuns la modernitate.
La inceput vezi numai lucrurile bune si interesante precum : wow, am voie sa stau pe iarba (contrat romanescului : nu calcati iarba ca poate o doare), vezi un sistem foarte bine pus la punct administrativ si economic, parca si soarele straluceste mai puternic si te gandesti : “This must be the coolest place on earth ! “. Nu termini de pronuntat bine aceste cuvinte si te izbeste din plin o rafala de vant. Si ca sa ma intelegeti mai bine, cand vorbesc de vant nu e vorba de crivat, austrul sau foehnul ci de francezi. Iti dai  treptat seama ca da cumva a aer de Romania si ca tara nu e locuita de extraterestrii ci de oameni care adesea nu inteleg nici limba lor. O sa va intrebati cum poate fi posibil. Simplu ca buna ziua, oamenii sunt mai relaxati ca in Honolulu si they litterally don’t give a damn daca e ceva ce le scapa.
Asa ca intr-o zi cu soare si dupa ce mirajul s-a mai atenuant, m-am inarmat cu rabdare pentru ce urma si am purces sa imi rezolv dosarul pentru invatamant. He he, not so fast, ziua s-a trasformat intr-o saptamana, saptamana in 2 and still counting. Mai intai a trebuit sa ma prind cum e invatamantul la ei. Am intrebat in stanga si in dreapta si am aflat by word of mouth ca ar trebui sa aplic pentru Invatamantul Catolic. Intrebare logica: ce e aia? In principiu m-am gandit eu ca suna a invatamant public, asa s-o fi numind la ei, o fi mai credinciosi ca in Romania de buna seama ce au salarii mai mari, vacante mult mai lungi, s-o fi rugand mai mult. Gresit! E invatamantul privat cu fonduri publice. Say what? Da, un fel de struto-camila ale carui radacini sunt bine infipte, in principiu, in religie. Detinand aceste informatii pretioase am hotarat sa aplic si aici ca nu strica. Primul pas: trimit mail ca sunt cutare si as vrea cutare, pe sistemul sunt cetatean european si am drepturi. Primesc mail cu o lista lunga ca o zi de post. O citesc, o recitesc si descopar ca nu am nici cont bancar aici si nici carte vitale (asigurarea sociala la ei). Aflu de la asigurare ca nu am cum sa obtin carte vitale daca nu am contract de munca dar la incheierea unui contract de munca am nevoie sa fiu  deja in posesia unui  carte vitale (talking about nonsense).
Ghidandu-ma dupa deviza tomorrow is another day, in alta zi ma inarmez cu “tupeu” si ma infiintez la birourile Invatamantului Catolic pentu a 2-a oara (cu o saptamana in urma fusese vacanta si ma plimbasem degeaba). II explic doamnei  secretare ce si cum. Ea imi raspunde frumos (ca de, francezii sunt politicosi si cand iti spun sa te duci dracului) si imi explica linistit ca de fapt am alte demersuri de facut inainte de a intemeia acel dosar, trantindu-mi altul in mana. Eu repet obsesiv intrebarea: Ma scuzati, dar ce fac totusi ca nu am carte vitale??? “O sa vedem atunci”…ahh, lasa pe maine ce poti face azi ca poate se rezolva de la sine (de aia au astia 3 saptamani de vacanta, smart thinking; I should try that…yeah, who am I kidding? I’m Romanian!).
Ajung acasa si intru pe net sa imi completez dosarul online, pe care trebuie sa-l imprim si sa-l adaug la 2000 de alte hartii. Observ dupa cateva ore de completat si cautat in arhivele mintii si cele scrise ca trebuie sa aleg regiunea si normal, de ce ar fi usor. Erau prescurtari si numere din care nu intelegeam nimic si ca sa nu ma inscriu pt Alaska (o fi posturi libere acolo dar piscina lor e cam inghetata pentru gusturile mele) sun la numarul de telefon trecut langa la care aparent puteam afla regiunea. Suna de 2 ori si nu raspunde nimeni desi e trecut de pauza de pranz. A treia oara e cu noroc si dau de o doamna care imi spune ca trebuie sa sun in alta parte pentru asta (Why don’t you just shoot me now!), imi da un alt numar de telefon in 2 secunde si inchide inainte sa mai apuc sa spun macar multumesc. De prins numarul nu mai era vorba, a trebuit sa caut pe net (Long live the mighty Google!). Astfel, am gasit numarul de telefon de la Lyon…no answer, big shock there. Nu m-am dat batuta si am trimis un mail cu intrebari la cele 2 adrese trecute pe site. Si azi astept raspunsul de la domnul in cauza dar am descoperit singura codul ca daca ar fi dupa francezi si ritmul lor as avea un debut de cariera stralucit in Franta, pe la 80 de ani.
Morala: Orice limba ati vorbi…franceza, chineza, engleza (cateodata e nevoie de toate la un loc) important e sa dai din coate ca altfel no one is going to get off his ass to help you. Trebuie sa ceri ca sa primesti, cateodata de atatea ori incat ramai fara voce dar niciodata fara avant!
To be continued…



vineri, 16 mai 2014

miercuri, 14 mai 2014

Crazy Stupid Day!

Is it April fool’s already? Da, asta a fost intrebarea mea dupa ziua de azi. Am trait cu impresia ca mi se fac glume si chiar daca la sfarsitul zilei am ajuns sa rad de una singura a fost cat se poate de real si pe alocuri enervant. 
Ziua a inceput cat de normal se putea, cu mine in fata calculatorului lucrand iar apoi lucrurile au inceput sa se precipite. Pentru a ma relaxa am iesit la o alergare. Nu m-am bucurat mult de asta ca a si inceput ploaia torentiala si am ajuns acasa uda bine. De indata ce am pus piciorul in casa, soarele si-a facut aparitia pe cer. Nu termin bine bombanelile mele ca suna telefonul. Era o cunostinta care ma intreaba daca mai e valabila invitatia la cafea. Fara chef de orice si in minte cu ideea ca ar trebui sa ma apuc de pregatit masa am spus da, ca tot romanul, invatat sa nu refuze chiar si un musafir inoportun. Inchid telefonul si in timp ce ma pregatesc sufleteste ca practic nu mai avem ce, suna soneria. La usa era o vecina care tinea sa ma atentioneze ca m-a vazut alergand in ploaie din autobuz (thanks for reminding me) si care de fapt nu stia cum sa-mi spuna ca nu are internet asa ca poate o ajut (de parca as lucra la cablu). Cobor la ea fara vreo tragere de inima. Nu aveam ce-i face decat sa-i deconectez si reconectez router-ul dar nu pot face nici asta deoarece nu vrea sa opreasca netul care oricum nu mergea. Ceva minute mai tarziu, las vecina vorbind la telefon cu un angajat al companiei de internet si urc la mine. Mai invart in cateva oale, vine Gabi si cand suntem pe punctul de a ne aseza la masa, apare cunostinta cu pricina. Nici nu intra musafirii bine pe usa ca soneria iar se face auzita…guess who? Tot vecina de care parca imi era dor. Nu inviase netul in asa scurt timp si avea nevoie de reanimare de la expertul blocului, Gabi. II spun ca nu e acasa astfel incat sa scap de alte complicatii si cand ii raspundeam ca n-am nici cea mai vaga idee la ce ora ajunge Gabi de la serviciu, in spatele meu apare maestrul asa ca, printre altele a trebuit sa introduc si un moment de Oscar: Dar esti aici? Cand ai ajuns? Unde erai? Thank God, I’m a good actress…still. Revenind la musafiri, 2 la numar am petrecut o ora minunata in care noi am intrebat si musafirii au raspuns. Daca taceam, toti 4 am fi admirat tufisul din fara blocului si am fi ajuns la concluzia ca e taiat perfect simetric chiar daca nu arata colorat fara flori in el si ca groapa sapata langa garajele de vis-a-vis e interesanta arhitectural vorbind. Dupa aceasta ora am fost desigur invitati sa reintoarcem vizita. In mintea mea: I’m out of questions, really…thanks but no thanks. Am coborat la vecina sa dreg busuiocul si cred ca am reusit iar viteazul nostru (Gabi), a readus netul inapoi in viata ei. Mancare? Who needs that when you have such an interesting life? Bottom line, no day is perfect, you just have to make it work so that at the end of it you can have a laugh and not regret it. But just in case, don’t answer the door or the phone!