joi, 24 septembrie 2009

miercuri, 23 septembrie 2009

Here we go again!

Pe sistemul "Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul" am pierdut azi minute pretioase din viata mea din cauza prostiei altora. Ajung la caseria autogarii din Bacau pentru a-mi lua un bilet. Masina deja ajunsese si pleca in 15 minute desigur iar minunatele functionare, 3 la numar se poticneau la un amarat de bilet pentru Onesti, nu pe luna. Calculatorul era mult prea complicat pentru persoanele in cauza incat ar mai fi avut nevoie de cel putin o persoana care sa le ajute sa se lumineze. Dupa vreo 12 minute (cred ca am numarat si secundele) si lungi batalii cu tehnologia mi-am capatat biletul mult dorit. Sfat pentru doamnele angajate: mai usor cu pauza si mai mult cu treaba ca poate asa invatati ca nici tastatura, nici mouse-ul nu sunt obiecte de decor! As for you my friends, pentru binele vostru tineti-va cat mai la distanta de functionarii "eficienti" ai statului!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

"Brave New World"

Vrem prea mult sau prea putin. Vorbim mult sau deloc. Ne grabim sau stam pe loc. Iubim prea tare sau deloc. Ne pasa prea mult sau prea putin. Nu mai avem timp decat sa ne calculam cu minutiozitate pasii pentru a nu ne trada intentiile, felul de a fi, dorintele, sentimentele fata de ceilalti din jur. Ne baricadam inauntrul nostru si nu mai stim sa ne deschidem dar nici nu ne place sa fim singuri. Viata noastra arata ca o tabla de sah, gandim fiecare miscare pentru a-l induce pe adversar in eroare si a castiga partida, singura diferenta fiind faptul ca e cat se poate de real. Am invatat sa ne jucam rolul si il interpretam asa bine ca ajungem sa ne pacalim si pe noi insine. Oare avem nevoie de toate astea ca sa supravietuim? Oare judec prea aspru lumea in care traim sau e purul adevar? I'll let you decide...

miercuri, 16 septembrie 2009

marți, 8 septembrie 2009

vineri, 4 septembrie 2009

Smells like vacation 2...

A doua zi de vacanta, sambata, a inceput cu incalzirea neasteptata de dimineata (ora 7) fugind dupa autobuz. Astfel, dand startul zilei in forta, am prins si trenul care mergea spre Bruxelles si timp de 2 ore si jumatate eu si Gabi ne-am relaxat admirand campiile, canalele, morile de vant, zgarie norii din Rotterdam si cele cateva orase din drumul nostru. In Gara de Nord ne-a intampinat prietena mea buna, Florina care ne facuse un program incarcat si un traseu cultural bine delimitat. In cele 3 zile la Bruxelles am vizitat cam tot ce se poate in materie de monumente, muzee, parcuri, in definitiv, simboluri ale Belgiei. Din aceasta plimbare placuta nu au lipsit desigur incurcaturile de tot felul care dau un plus de savoare oricarei excursii. Ne-am pierdut cu harta in mana prin Bruxelles, incurcand metrourile, ne-a plouat numai pe noi, restul cerului fiind senin cu exceptia norului de deasupra noastra, am recunoscut in centrul orasului niste romani "simpatici si draguti" si din pacate ne-au recunoascut si ei pe noi. Per total, am avut 3 zile superbe in care am cunoscut un oras care merita vizitat din toate punctele de vedere. Am admirat opere de arta, constructii moderne, ne-am bucurat de iarba din parcuri pe care chiar poti sa pasesti si sa stai fara grija, am socializat, impartasind din impresii colegilor nostri de camera coreeni si am mancat gofres (prajitura traditionala a Belgiei) pana ne-am ingrasat. Capitala Belgiei m-a impresionat prin diversitatea sa: a peisajului, a atractiilor turistice si mai ales cea multiculturala. Bruxelles este un oras in care m-as intoarce cu placere de fiecare data. Si dupa cum se spune ca "a picture is worth a thousand words" va las sa va delectati cu poze din aceasta capitala europeana.

Saint Michel

Manneken Pis


Grand Place


Palais Royal


Musee Magritte


Atomium


Pavilion Chinois


Commission Europeenne


L'Arc de Triomphe et le Parc du Cinquantenaire


Le Parc de Tervuren


Le Parlement Europeen


miercuri, 2 septembrie 2009

Toamna se numara bobocii...pardon, candidatii

Toamna a poposit pe meleagurile noastre, deocamdata doar cu denumirea, astfel incat, soarele domina cerul ca in toiul verii. Dar odata cu venirea teoretica a toamnei incepe si circul in Romania...unii ar spune ca Romania e un circ. Ei bine, circul circului...daca se poate spune asa. Si anume, candidatii la presedentie incep sa se trezeasca din amorteala verii si sa "infloreasca". Fiecare dintre acestia isi va ataca oponentul in cadrul emisiunilor de "real succes", desigur , cu fraze bine plasate si promisiuni pe care nici bunica lor nu le mai crede. Apoi va fi randul celorlalti din breasla sa contratace si astfel: "let the games begin". Iar noua, saracilor cetateni ai acestei tari nu ne ramane decat sa admiram acest spectacol penibil si grotesc totodata si sa ne intrebam de fiecare data precum cetateanul turmentat:"Dar eu cu cine votez?". Asa ca dragii mei, trageti aer in piept si pregatiti-va de razboi. Eu una, ma pregatesc de pe acum sa-mi transform televiziorul in bibelou sau sa-i dau liber cel putin o vreme.